a

Facebook

Twitter

Linkedin

Copyright 2011 Cabinetul Avocatului Viorel Furtuna.
All Rights Reserved.

9:00 - 17:00

Program de lucru: Luni - Vineri

069888884

Contactati-ne !

Facebook

Twitter

Search
Menu
 
Furtuna.pro > ASPECTE JURIDICE  > Şase reguli de care urmează să vă conduceţi la închirierea unui apartament

Şase reguli de care urmează să vă conduceţi la închirierea unui apartament

screen1La prima vedere, închirierea unui apartament este un lucru destul de simplu – o persoană oferă un spațiu de locuit, cealaltă plăteşte o sumă de bani şi ambele părţi sînt satisfăcute. În practică, însă, destul de des această relaţie simplă la prima vedere, se complică într-atît că litigiile apărute se întroduc pe rolul instanţei judecătoreşti.
O reparaţie recentă, un proprietar primitor şi zîmbitor şi ceia ce-i mai important, un preţ atractiv nu în toate cazurile sînt motive de a închiria imediat apartamentul, sau cu atît mai mult, de a achita plăţi în avans pentru perioade de cîteva luni.
În acest articol veți găsi șase sfaturi care vă vor ajuta să evitaţi neplăcerile şi eventualile litigii la închirierea unui apartament.

1. Verificaţi identitatea locatorului.
În momentul cînd aţi decis că ve-ţi închiria imobilul, solicitaţi persoanei care s-a prezentat ca proprietar al imobilului să vă prezinte un act de identitate.

2. Verificaţi dacă locatorul deţine drept de proprietate asupra imobilului, sau deţine împuterniciri de la proprietar de a gestiona bunul.
Solicitaţi persoanei care s-a prezentat ca proprietar al imobilului să vă prezinte actele ce atestă dreptul de proprietate asupra acestuia, ca exemplu contractual de vînzare cumpărare a imobilului, de donaţie, înregistrate la Î.S. “Cadastru”, sau un extras recent din registrul cadastral.
În cazul dacă se stabileşte că proprietar al imobilului este o altă persoană decît cea cu care aţi discutat chestiunea legată de chirie, solicitaţi să vă prezinte careva act prin care proprietarul imobilului l-a împuternicit să acţioneze din numele său, ca exemplu o procură autentificată notarial în care să fie indicat dreptul de a da în locaţiune imobilul, de a percepe plăţi pentru chirie, etc..

3. Încheiaţi contract de chirie
Dacă v-aţi convins că persoana cu care negociaţi chiria apartamentului are drepturi de a face acest lucru şi vă satisfac celelalte condiţii, starea apartamentului, plata etc, insistaţi să încheiaţi un contract în formă scrisă. Nu vă limitaţi la descărcarea unui contract de pe net, ci întocmiţi un contract în care să fie indicate clauze esenţiale, cum ar fi – pe ce termen este încheiat, mărimea plăţii pentru chirie, concret în ce condiţii această plată poate fi modificată, condiţiile de reziliere a contractului, cu menţiunea obligatorie despre preaviz din partea celui care iniţiază desfacerea contractului, menţiune despre cine achită serviciile comunale, alte drepturi şi obligaţii ale părţilor.

4. Întocmiţi act de primire a bunului
La primirea imobilului întocmiţi un act de primire a acestuia. În act indicaţi starea apartamentulu, starea lucrurilor ce se află în apartament, dacă careva lucruri sînt deteriorate, indicaţi detaliat care sînt defecţiunile, daca defecţiunea este greu de descris, fotografiaţi obiectul şi anexaţi fotografiile la act.

5. La achitarea plăţilor pentru chirie întocmiţi acte confirmative.
În cazul dacă aţi convenit cu locatorul să-i achitaţi plata pentru chirie prin transfer bancar, păstraţi dovada achitării. În cazul cînd achitaţi în numerar, întocmiţi o recipisă în care să fie consemnată transmiterea sumei concrete, persoanei concrete, cu menţiunea despre destinaţia plăţii. Raportat la caz şi cu titlu de exemplu, indicaţi – „Am primit suma de…..în calitate de plată pentru chiria apartamentului nr…, situat pe adresa …, pentru luna ….”.

6. Întocmiţi act de predare a bunului.
În momentul restituirii bunului închiriat, întocmiţi un act de predare în care indicaţi starea apartamentului şi lucrurilor pe care le predaţi.

Cabinetul Avocatului Viorel Furtuna
Cabinetul Avocatului Viorel Furtuna

Mun. Chisinau. str. Puskin 24. oficiu 1.